Potrivit art. 4 din Legea nr. 36 / 1995 a notarilor publici si a activitatii notariale “actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege”. Notarul public este investit prin numirea sa de Ministrul Justitiei, cu autoritate de stat, are statutul unei functii autonome, actul sau fiind de autoritate publica si are, asa cum am precizat, forta probanta prevazuta de lege.
 
  • Notarul desfãsoarã o profesiune liberalã si nu poate fi asimilat functionarilor publici.
  • Notarul indeplineste un serviciu de interes public pentru a asigura securitatea legala a partilor contractante. El este un profesionist in domeniul dreptului, numit de autoritatea statului pentru a autentifica si certifica actele pe care le intocmeste. Acest principiu se aflã in stransã legãturã cu cel al legalitãtii actului notarial, precum si cu cel al egalitãtii persoanelor in fata notarului public. Interesul public se manifestã prin obligatia notarului ca la cererea pãrtii, dacã sunt respectate conditiile legale si morale, sã incheie actul cerut.  

In activitatea sa notarul are obligatia sa verifice actele pe care le instrumenteaza, sa nu cuprinda cauze contrare legii si bunurilor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat efectele, in scopul prevenirii litigiilor.

In cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunurilor moravuri, notarul public va refuza intocmirea lui (art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36 / 1995).

  • In activitatea sa notarul este investit cu autoritate publicã.  In lipsa investirii cu autoritate publicã, notarul nu ar fi decat un particular, neputand intocmi acte din care sã emane solemnitãtile cerute de lege. Totodatã, prin inserarea autoritãtii publice in actele incheiate de pãrti, acestor acte li se conferã o fortã probantã superioarã celei de drept comun.

In afara fortei probante legea confera actului autentic si forta executorie. Aceasta rezulta din textul art. 66 din Legea nr. 36 / 1995 “Actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia. In lipsa actului original, titlul executoriu il poate constitui duplicatul sau copia legalizata de pe exemplarul din arhiva notarului public”.

  • Principiul legalitatii. In intreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte legea. Acest principiu general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al legalitatii actului si activitatii notariale, se regãseste, dupã cum era si de asteptat, in organizarea activitãtii notariale. , Notarul, precum si celelalte organe cu atributii notariale, este obligat sã verifice ca actele ce le instrumenteazã sã nu continã clauze contrare legii sau bunelor moravuri, sã se asigure de identitatea pãrtilor si de respectarea celorlalte conditii prevãzute de lege. Buna credintã a solicitantului unui act notarial este prezumatã panã la proba contrarie. In cazul constatãrii existentei unei clauze nelegale notarul va refuza intocmirea actului.
  • Principiul tratamentului egal, al echidistanţei şi al imparţialitãţii faţã de solicitanţii întocmirii actului notarial. Potrivit art. 7 al Legii nr. 36 / 1995 “activitatea notarialã se înfãptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fãrã deosebire de rasã, de naţionalitate, de origine etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenţã politicã, de avere sau origine socialã“. Consacrarea acestui principiu apare drept o consecinţã fireascã a dispoziţiilor constituţionale înscrise în art. 16 alin 1 din Constituţie, potrivit cãruia cetãţenii sunt egali “în faţa legii şi autoritãţilor publice“.
  • Notarul îndeplineşte solitar şi personal actele ce intrã în competenţa sa, prin aceasta înţelegându-se soluţionarea de cãtre un singur notar a problemelor asupra cărora este sesizat. 

Posibilitatea angajãrii unui personal de specialitate sau administrativ, precum şi delegarea notarului stagiar de a efectua anumite lucrãri cu caracter notarial nu presupune o excepţie de la acest principiu, întrucât încredinţarea acestor lucrãri precum şi delegarea, emanã de la notarul public, acesta fiind singurul investit cu autoritate publicã şi fiind competent a rezolva problemele respective.

Ca un element subsidiar trebuie menţionatã rãspunderea notarului public care este personalã indiferent dacã actul respectiv a fost întocmit în mod fizic de notar, pe personalul angajat sau de notarul stagiar, întrucât notarul public este obligat sã exercite un control calitativ asupra actelor încheiate sub titulatura sa.

În final, ca un ultim aspect, relaţia client / notar are un caracter intuitu personae, alegerea acestuia din urmã fãcându-se pe baza încrederii şi în consideraţia calitãţilor profesionale, onorariului, dupã cum se apreciazã în doctrinã, nefiind doar un mijloc de platã al unui serviciu, ci şi echivalentul încrederii în actul notarial.

  • Confidenţialitatea sau principiul pãstrãrii secretului profesional. Cu ocazia exercitãrii atribuţiilor sale, notarul public intrã în contact şi ia cunoştinţã de fapte sau împrejurãri pe care pãrţile, din motive variate, nu doresc sã le facã publice. Astfel, se consacrã principiul constituţional al dreptului la o viaţã intimã. Din aceste motive, notarul este îndatorat sã respecte confidenţialitatea lucrãrilor întocmite şi sã nu divulge informaţiile ce i-au fost încredinţate în exerciţiul profesiei sale. Aceastã obligaţie are un caracter viager, subzistând şi dupã încetarea activitãţii, cu excepţia cazurilor în care legea sau partea interesatã îl elibereazã pe notar de aceastã îndatorire.

Potrivit prevederilor din Lege şi Regulament obligaţia de confidenţialitate se întinde şi asupra personalului birourilor notariale fãrã a se face diferenţa dacã acesta este de specialitate sau pur administrativ.

Acest principiu impune notarilor “interdicţia de a da informaţii, precum şi de a permite accesul la actele notariale altor persoane în afara pãrţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi a celora care justificã un drept sau un interes legitim” (art. 29 alin.1 din Regulament). Trebuie arãtat cã interesul legitim al unui terţ, fiind lãsat la aprecierea notarului, trebuie verificat de acesta pentru a se putea aprecia dacã nu lezeazã drepturile pãrţilor sau dacã încãlcarea acestor drepturi este justificatã prin urgenţã şi prin lipsa unui alt mijloc de afirmare al drepturilor tertului.

  • Disponibilitatea întocmirii actelor notariale.. Aşa cum este statuat şi în Lege (art. 43 alin 1) “toate actele notariale se îndeplinesc la cerere“, notarul public neputându-se sesiza din oficiu cu privire la întocmirea unui act. Consider cã acest principiu îşi gãseşte aplicare nu numai în domeniul declanşãrii procedurii notariale ci şi pe tot parcursul exercitãrii acesteia, partea putându-se rãzgândi şi solicita încetarea procedurii respective, fãrã a fi necesarã justificarea unei astfel de hotãrâri.

Rolul activ al notarului se manifestã pe tot parcursul activitãţii sale si se manifestã prin:

  • Desluşirea raporturilor reale dintre pãrţi şi explicarea acestora a consecinţelor actelor juridice ce doresc a le încheia (art. 11 3 din codul deontologic);
  • Grija notarului ca în cuprinsul actului sã fie reprezentatã voinţa pãrţilor şi respectarea şi impunerea de cãtre notarul public a principiului legalitãţii în cadrul încheierii actelor juridice de cãtre pãrţi.